I. Domeniul de aplicare
-
Se aplică exclusiv aceste condiții de vânzare. Condițiile contrare sau condițiile cumpărătorului, care se abat de la condițiile de vânzare, vor fi recunoscute numai în situația în care a fost exprimat acordul în scris.
-
Aceste condiții de vânzare sunt valabile și pentru toate tranzacțiile comerciale viitoare cu cumpărătorul, în măsura în care este vorba despre tranzacții de tip similar.
II. Date de contact
- Adresa poștală:
HAZET-WERK – Hermann Zerver GmbH & Co KG
Căsuța poștală 10 04 61
42804 Remscheid - Asociat cu răspundere personală
Zerver Verwaltungsgesellschaft mbH,
înregistrată la AG Wuppertal cu numărul HRB 11054
Directori executivi: Matthias J. Hoffmann, Guido Schmidt - Telefon / e-mail HAZET:
Telefon: +49 (0) 21 91 / 7 92-0
E-mail: shop@hazet.de - Date bancare:
Deutsche Bank AG, Remscheid
BLZ 340 700 93
Nr. cont 5 188 396 - Internet
Shop-Homepage: www.hazet.de/ersatzteil-shop/
Telefon hotline comenzi: +49 (0) 21 91 / 7 92-0
E-mail: shop@hazet.de
III. Ofertă și încheierea contractului
- Pe paginile web www.HAZET.de nu există nicio ofertă care să oblige din punct de vedere juridic la încheierea unui contract. Abia când cumpărătorul depune o ofertă prin expedierea unui formular de comandă în magazinul web www.hazet.de/ersatzteil-shop/, prin telefon sau prin e-mail, intervine o ofertă care obligă juridic la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare.
- Atunci când cumpărătorul lansează o comandă la HAZET, firma HAZET îi trimite acestuia un e-mail care confirmă primirea comenzii și enumeră detaliile acesteia (confirmare de comandă). În cazul acestei confirmări nu este vorba despre o acceptare a ofertei, ci despre o informare despre faptul că respectiva comandă a ajuns la noi.
- O verificare finală a faptului că un articol este disponibil se efectuează abia atunci când clientul declanșează o comandă din coșul de cumpărături din magazinul online HAZET. În cazul în care un articol nu există în stoc, îl vom informa imediat pe client asupra acestui aspect și vom restitui imediat plățile care, în anumite condiții, au fost deja efectuate.
- Oferta depusă de cumpărător poate fi acceptată de HAZET în decurs de 30 de zile. În cazul în care în acest interval de timp ar urma să se efectueze o primă livrare parțială, se va încheia și contractul împreună cu această livrare parțială. În acest caz, taxele de expediere vor fi impuse numai o dată. În rest, un contract de vânzare-cumpărare va fi încheiat numai atunci când marfa va fi expediată către cumpărător și expediția este confirmată cu un e-mail (confirmarea expediției). În cazul în care nu reacționăm la comandă în decursul a 30 de zile, comanda este considerată ca fiind refuzată. În acest caz, plata efectuată de către cumpărător va fi restituită neîntârziat și imediat.
IV. Dreptul de revocare pentru consumatori
- În cazul aplicabilității dispozițiilor cu privire la contracte de vânzare la distanță, consumatorii au la dispoziție dreptul de revocare relativ la articolele achiziționate de la HAZET, în conformitate cu următoarele alineate:
- Instrucțiuni cu privire la dreptul de revocare
Cumpărătorul are dreptul să revoce acest contract în termen de paisprezece zile, fără indicarea motivelor. Termenul de revocare este de paisprezece zile din ziua în care cumpărătorul sau un terț nominalizat de către acesta, care nu este transportatorul, a luat în proprietate mărfurile. Pentru exercitarea dreptului de revocare, cumpărătorul trebuie să informeze firma HAZET (adresa: HAZET-WERK Hermann Zerver GmbH & Co KG, magazinul de piese de schimb HAZET, căsuța poștală 10 04 61, 42804 Remscheid, e-mail: shop@hazet.de) prin intermediul unei declarații clare (de ex. o scrisoare expediată prin poștă, prin fax sau e-mail ) cu privire la decizia sa de a revoca acest contract. Cumpărătorul poate utiliza modelul de formular de revocare atașat, care este, însă, opțional. Pentru respectarea termenului de revocare este suficient ca respectivul cumpărător să expedieze notificarea cu privire la exercitarea dreptului de revocare înainte de expirarea termenului de revocare. - Consecințele revocării
În cazul în care cumpărătorul revocă contractul, HAZET trebuie să restituie toate plățile pe care le-a încasat de la cumpărător, inclusiv costurile de livrare, neîntârziat și într-un termen de paisprezece zile de la data sosirii la HAZET a notificării cu privire la revocarea contractului de către client. Pentru această rambursare HAZET utilizează același mijloc de plată pe care l-a utilizat cumpărătorul la tranzacția inițială, cu excepția situației în care s-a convenit explicit altfel cu cumpărătorul; în niciun caz nu îi vor fi calculate cumpărătorului despăgubiri din cauza acestei rambursări. HAZET poate refuza rambursarea până în momentul în care HAZET a primit mărfurile înapoi sau până când cumpărătorul a furnizat dovada că a expediat înapoi marfa, în funcție de situația care intervine prima. Cumpărătorul trebuie să trimită înapoi sau să predea mărfurile firmei HAZET fără întârziere, în orice caz în decurs de cel mult paisprezece zile din ziua în care cumpărătorul a informat firma HAZET despre revocarea acestui contract. Termenul este respectat în cazul în care cumpărătorul expediază mărfurile înainte de expirarea termenului de paisprezece zile. - Costurile returnării
Cumpărătorul suportă costurile directe pentru returnarea mărfurilor. Acesta trebuie să compenseze o eventuală devalorizare a mărfurilor numai în situația în care această devalorizare provine dintr-o utilizare care nu era necesară în scopul verificării calității, proprietăților și modului de funcționare a mărfurilor.
V. Livrarea
-
HAZET își rezervă dreptul ca la oferta cumpărătorului să livreze o marfă echivalentă, la aceeași calitate.
-
Imaginile, culorile și dimensiunile articolelor oferite de noi pot diferi de cele originale și sunt doar cu titlu informativ.
-
Informațiile cu privire la termenul de livrare sunt cu titlu informativ, în măsura în care termenul de livrare nu a fost promis obligatoriu, în mod excepțional.
-
În măsura în care o livrare către cumpărător nu este posibilă pentru că respectivul cumpărător nu a fost găsit la adresa indicată de el, deși cumpărătorului i-a fost anunțat momentul livrării într-un termen potrivit, cumpărătorul suportă costurile pentru livrarea eșuată.
VI. Prețuri, plata
-
Prețurile sunt valabile exclusiv în € "Euro".
-
Ne rezervăm dreptul de modificare a prețurilor în orice moment. Cumpărătorul dispune exclusiv de următoarele posibilități de plată: prin plată în avans (valoarea totală a facturii trebuie virată de către cumpărător în contul de la II.4 (a se vedea mai sus). La efectuarea viramentului trebuie indicat numărul de comandă, respectiv numărul facturii.
- Prețurile din magazinul web www.hazet.de/ersatzteil-shop/ trebuie înțelese ca incluzând taxa pe valoarea adăugată legală din Germania și sunt valabile în momentul comenzii.
-
Livrarea mărfii comandate va fi efectuată pe cheltuiala și riscul nostru, la adresa de livrare indicată, abia după încasarea plății în contul bancar indicat mai sus (a se vedea II.4).
-
Comenzile cu o valoare a mărfurilor de peste 65 Euro se livrează fără costuri de expediție. La o valoare mai redusă a mărfurilor, taxa de expediție este de 5,50 Euro.
Costurile de expediție pentru străinătate vă rugăm să le extrageți din acest tabel.
VII. Rezerva asupra dreptului de proprietate, compensarea, dreptul de retenție
-
Marfa livrată rămâne în proprietatea firmei HAZET până la plata completă.
-
Cel care a lansat comanda are un drept la compensare numai dacă cererile reconvenționale sunt stabilite ca având temei legal sau nu sunt contestate de HAZET. În afară de aceasta, el este autorizat să exercite un drept de retenție numai în măsura în care cererea sa reconvențională se bazează pe același raport contractual.
VIII. Deficiențe, garanție, răspundere
-
Termenul de garanție pentru produsele vândute de HAZET este de doi ani. Termenul de garanție începe din momentul livrării.
-
În cazul în care cumpărătorul este antreprenor, persoană juridică de drept public sau organism de drept public cu fonduri speciale, termenul de garanție este de un an, diferit de cifra VIII.1.
-
După primire, marfa trebuie examinată cu privire la pagube datorate transportului de către cumpărător sau de către persoana care are dreptul să o recepționeze. În cazul în care cumpărătorul este antreprenor, persoană juridică de drept public sau organism de drept public cu fonduri speciale, este obligat să examineze neîntârziat marfa și la intrare și să reclame neîntârziat în scris deficiențele.
-
În cazul unei deficiențe, cumpărătorul poate solicita o livrare înlocuitoare. În cazul în care HAZET nu poate să îndeplinească această livrare înlocuitoare sau dacă o livrare înlocuitoare a eșuat de două ori, cumpărătorul se poate retrage din contract. Plățile efectuate până atunci trebuie stornate. Pentru cazul în care HAZET nu poate efectua livrarea înlocuitoare, cumpărătorul are alternativ dreptul să solicite o ajustare corespunzătoare a prețului de achiziție.
-
HAZET răspunde nelimitat pentru daune din încălcarea dreptului la viață, la integritate corporală sau la sănătate, care se întemeiază pe o încălcare din culpă de către firma HAZET (sau de către reprezentanții să legali sau agenții acesteia). De asemenea HAZET răspunde nelimitat pentru alte daune care se întemeiază pe o încălcare din neglijență crasă sau intenționată a obligațiilor sale (sau de către reprezentanții săi legali sau agenți). În rest, răspunderea firmei HAZET este limitată la valoarea mărfurilor comandate de către cumpărător, respectiv – în cazul în care nu au fost comandate mărfuri – aceasta este exclusă.
X. Protecția datelor
- La inițierea, încheierea, derularea și lichidarea retroactivă a unui contract de vânzare-cumpărare, în cadrul dispozițiilor legale vor fi colectate, salvate și prelucrate date de către firma HAZET. La vizitarea magazinului de piese de schimb HAZET vor fi înregistrate adresa IP utilizată în momentul respectiv de calculatorul cumpărătorului, data și ora, tipul de browser și sistemul de operare al calculatorului dvs., precum și paginile vizionate de cumpărător. Însă prin aceasta nu sunt posibile pentru HAZET concluzii cu privire la date cu caracter personal, iar firma nici nu intenționează acest lucru.
- Datele cu caracter personal pe care cumpărătorul i le comunică firmei HAZET la o comandă sau prin e-mail (de ex. numele dvs. și datele de contact) vor fi prelucrate numai pentru corespondența cu cumpărătorul și numai în scopul pentru care cumpărătorul a pus datele la dispoziția firmei HAZET. HAZET transmite mai departe aceste date numai companiei de transport însărcinată cu livrarea, în măsura în care acest lucru este necesar pentru livrarea mărfurilor. Pentru derularea plăților, HAZET transmite datele de plată către instituția de creditare însărcinată cu plata.
- HAZET oferă asigurări că în rest datele cu caracter personal ale cumpărătorului nu vor fi transmise către terți, cu excepția situației în care firma HAZET este obligată legal la aceasta sau când cumpărătorul și-a dat acordul explicit în prealabil. În măsura în care, pentru executarea și derularea proceselor de prelucrare, firma HAZET utilizează prestări de servicii ale unor terți, vor fi respectate dispozițiile Legii federale privind protecția datelor.
- Durata stocării
Datele cu caracter personal care au fost comunicate firmei HAZET prin intermediul acestui site web vor fi stocate numai până în momentul îndeplinirii scopului pentru care ele au fost încredințate firmei HAZET. În măsura în care trebuie respectate termene de păstrare din punct de vedere al legislației comerciale și fiscale, durata de stocare a anumitor date poate fi de până la 10 ani. - Drepturile cumpărătorului
În cazul în care cumpărătorul nu mai este de acord cu stocarea datelor sale cu caracter personal sau în situația în care acestea au devenit incorecte, în urma unei instrucțiuni corespunzătoare (de ex. prin scrisoare sau e-mail) firma HAZET va iniția - în cadrul dispozițiilor legale - ștergerea, corectarea sau blocarea datelor.
XI. Locul de executare și instanța competentă
În cazul în care cumpărătorul este antreprenor, persoană juridică de drept public sau organism de drept public cu fonduri speciale, se aplică următoarele:
- Ca loc de executare pentru toate obligațiile care rezultă din raporturile contractuale, inclusiv a eventualelor drepturi de garanție, se convine sediul firmei HAZET.
- Instanța competentă este instanța în raza căreia se află sediul comercial al vânzătorului HAZET.
XII. Indicație conform art. 36 alin. (1) nr. 2 VSBG (Legea germană privind soluționarea alternativă a litigiilor între consumatori)
Organismul nominalizat mai jos este responsabil, în calitate de organism de soluționare a litigiilor între consumatori, pentru litigii de domeniul legislației privind averile:
Organism general de soluționare a litigiilor între consumatori al Centrului de mediere, asociație înregistrată
Straßburger Straße 8
77694 Kehl am Rhein, Webseite
Participăm la procedurile de soluționare a litigiilor în fața acestui organism de soluționare a litigiilor între consumatori.
Informații suplimentare platforma OS
XIII. Clauza nulității parțiale
Nulitatea unor dispoziții individuale ale contractului de bază, inclusiv ale condițiilor comerciale generale, nu aduce atingere valabilității celorlalte dispoziții. În acest caz, părțile se obligă să înlocuiască dispoziția nevalidă printr-o alta validă, care să se apropie cât mai mult de concepțiile comerciale ale părților din momentul încheierii contractului. Același lucru este valabil și pentru posibile omisiuni din contract.
Situația: iunie 2014